Municipiul Gherla „Comunitate Sustenabilă”, certificată prin European Energy Award
Vineri, 9 iunie 2023 a avut loc la sediul primăriei Gherla o festivitate în cadrul căreia municipiului i s-a acordat titlul de Comunitate Sustenabilă „European Energy Award”.
European Energy Award este un sistem de management și certificare pentru municipalități și regiuni în domeniul eficienței energetice. Titlul se acordă municipalităților și regiunilor angajate în direcția energiei sustenabile, a protecției climatice și a politicior de transport.
La evenimentul festiv au fost prezenți, alături de primarul Ovidiu Drăgan și viceprimarul Paul Măhălean, consilieri locali, Ovidiu Cîmpean – secretar de stat în Ministerul Inventițiilor și Proiectelor Europene, Giacomo Solari – șeful Biroului de Cooperare Elvețiană, Andrei Botiș – președintele Romania Green Building Council, Pascal Praz, președinte OVR Suisse, cetățean de onoare al municipiului Gherla, Daniela Maier – președinte al Ordinului Arhitecților din Transilvania, Alexandru Mureșan – cadru didactic la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, reprezentant al Centrului de Cercetare în Tranziție Energetică, manager energetic al municipiului Gherla, alte oficialități locale, invitați.
Viceprimarul Paul Măhălean a făcut o trecere în revistă a proiectelor în derulare la Gherla, care au dus la acordarea titlului. Între acestea, renovarea energetică a unor clădiri publice și rezidențiale multifamiliare, stații de încărcare a vehiculelor electrice, digitalizarea serviciilor publice la nivelul municipiului Gherla, două coridoare de mobilitate, pista de biciclete și alte vehicule ușoare nemotorizate pe digul de pe malul Someșului Mic, reabilitarea și modernizarea parcului mare, două proiecte pentru managementul deșeurilor. Portofoliul de proiecte finanțate din surse externe al municipiului Gherla este în prezent de 36 de milioane de euro, aflate în diferite faze ale implementării.
În discursurile ținute cu acest prilej a fost felicitată echipa de implementare a proiectelor din cadrul primăriei Gherla. Primarul Ovidiu Drăgan a primit din partea reprezentanților Romania Green Building Council / Programul de cooperare elvețiano-român, un Certificat de Apreciere.
Această recunoaștere este rezultatul efortului și angajamentului întregii comunități, reprezentată prin Consiliul Local, primarul Ovidiu Drăgan, viceprimarul Paul Mahalean, Alexandru Mureșan și întreaga echipă. Prin implementarea unor politici și proiecte inovatoare, Municipiul Gherla a demonstrat că este un reper regional în domeniul sustenabilității și al proiectelor de dezvoltare durabilă.
Obținerea titlului de Comunitate Sustenabilă European Energy Award reflectă preocuparea comunității pentru protejarea mediului înconjurător, eficiența energetică și dezvoltarea durabilă. Gherla devine un exemplu demn de urmat în regiune, inspirând și motivând alte comunități să adopte practici sustenabile.