Ce legătură au lemnul și mobila cu EPD-urile, băncile și Green Deal?

La BIFE-SIM 2026, Andrei Botiș, Președinte RoGBC și NAI Romania, a vorbit despre „Prelucrarea lemnului în era Green Deal. Trecut, prezent și viitor”. 

România rămâne un jucător important în industria mobilei, dar competiția următorilor ani nu se va mai duce doar în preț și capacitate de producție.

Vor conta tot mai mult trasabilitatea lemnului, eficiența, circularitatea, certificările și datele de mediu care pot fi verificate. 

Verdele nu generează automat valoare. Devine valoare atunci când piața îl recunoaște în chirie, cost, risc, durată de vânzare sau lichiditate.

De aceea, una dintre întrebările puse de Andrei Botiș merită dusă direct în fabricile românești:

„Dacă banca ar cere mâine amprenta de carbon pe produs, am putea răspunde?”

Prezentarea merge mai departe și cu trei lucruri concrete: alegerea unor produse pentru EPD, trasabilitatea de la pădure până la produsul finit și transformarea acestor date într-un argument comercial. 

Mesajul final este la fel de clar:

„Nu trebuie să fim cei mai ieftini. Trebuie să fim cei mai credibili.”

Și, poate mai important, să păstrăm cât mai multă valoare în România din fiecare metru cub de lemn.

Click aici pentru prezentarea integrală susținută de Andrei Botiș la BIFE-SIM 2026.