fbpx

ZF Real Estate by Storia.ro. Andrei Botiş, CEO Appraisel & Valuation (NAI România): „Acum putem să prindem ultimul tren să cumpărăm locuinţe sau imobile la preţuri decente. După Schengen, preţurile vor exploda“

„Rezultatele din 2023 au fost un pic ajustate faţă de anii anteriori. şi când spun rezultate, mă refer în mod principal la volumul de tranzac­ţionare, care în prima parte a anului a avut o scădere destul de mare, dar s-a recuperat pe parcurs, iar în ultima parte a anului, deşi încă nu am datele complete la nivelul lunii decembrie, s-a recuperat foarte mult din acest decalaj. Dinamica tranzacţiilor a crescut foarte mult şi aproape că ne apropiem de un zero, faţă de un minus raportat la anul 2022. Iar pentru 2024, având în vedere că lucrurile s-au aşezat oarecum în piaţa financiar-bancară, aşteptările sunt optimiste“, a spus Andrei Botiş, CEO Appraisel & Valuation (NAI România), în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro.

Urmăreste interviul mai jos sau pe Ziarul Financiar.

Appraisal & Valuation (simbol bursier APP) este o companie care oferă servicii de evaluare, consultanţă şi dezvoltare imobiliară. Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi este controlată în proporţie de 67,9% de Ioan Andrei Botiş.

„Ne-am listat la bursă în pandemie, am crescut cifra de afaceri în fiecare an şi continuăm să creştem. Anul trecut am făcut o achiziţie ce ne-a influenţat creşterea substanţială a cifrei de afaceri, astfel că aceasta se va plasa la aproximativ 10-11 milioane de lei“, a descris el cele mai recente realizări ale companiei. În toamna anului trecut, Appraisal & Valuation a anunţat achiziţia Valyscom Roiesti (prin subsidiara sa, APP), companie care are ca obiecte de activitate Hoteluri şi alte facilităţi de cazare, Restaurante şi Transporturi rutiere de mărfuri şi care a înregistrat în 2022 venituri totale de 4,4 mil. lei şi un profit brut de 79.300 de lei.

Dincolo de realizările proprii, Andrei Botiş descrie anul 2023 ca fiind unul foarte bun pentru piaţa românească din perspectiva investiţiilor străine: „Aici mă refer în mod special la listarea Hidroelectrica, care a atras nişte capitaluri, aceasta fiind în top cinci listări mondiale; a fost o bucurie să putem face parte din echipa care a evaluat activele pentru situaţiile financiare ale companiei în anul 2022, practic anul de referinţă premergător listării.“  Aş putea să cataloghez acest proiect de anvergură ca fiind el mai important proiect din toate punctele de vedere, având în vedere dimensiunea activelor, de câteva zeci de miliarde“. Procesul de evaluare a durat în jur de 60 de zile, iar în cadrul acestuia au fost angrenaţi circa 50 de oameni.

Cum vede el evoluţia  pieţei imobiliare în continuare? „Vom avea o ajustare de 1% – 5%, care se poate întâmpla oricum şi s-a întâmplat chiar şi în vremurile bune în anumite zone sau în anumite pieţe, pentru că piaţa e o structură destul de complexă. Dacă vorbim per total, în România sau în Capitală, pot exista evoluţii diferite. Spre exemplu, în luna a şasea, în Bucureşti, volumul de tranzacţii a scăzut în jur de 20% faţă de anii anterior, dar în ţară s-a înregistrat o scădere mult mai mică.“ 

Per ansamblu, el încurajează achiziţiile de imobile în rezidenţial şi crede că pe termen lung, preţurile vor merge doar în sus: „Dacă ne uităm istoric la orice mare oraş care acum 50 de ani să spunem că era într-o perioadă de tranziţie, la fel cum este Bucureştiul sau cum este România acum, preţurile pe termen lung, în zeci de ani,  au crescut de 10 – 20 de ori. Aşadar preţurile la imobiliare în România nu vor scădea niciodată. Pentru un apartament în centrul Capitalei, preţul mediu este de 3.000 – 4.000 de euro/mp, peste 10 ani va fi de 10.000 -12.000 de euro/mp, 13.000 – 15.000 euro/mp. Ne aliniem la tendinţele internaţionale şi Acum încă mai avem un ultim tren să cumpărăm locuinţe sau imobile la preţuri decente. După Schengen, preţurile vor exploda pentru că va creşte şi ratingul de ţară.“

Click aici pentru a citi continuarea pe Ziarul Financiar și a viziona interviul.