Appraisal & Valuation câștigă un contract de peste 117.000 de euro cu Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public
● Contractul de evaluare a clădirilor din patrimoniul cultural ce aparține Municipiului București, a fost câștigat de Appraisal & Valuation în urma unei licitații publice, având ca termen de execuție data de 23.12.2022
● Instituție publică de interes local, aflată în structura autorității publice locale, Direcția Generală Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public – MONUMENT For se află pe piața serviciilor publice de ani buni, contribuind la păstrarea și înfrumusețarea comunității locale prin administrarea patrimoniului monumental local. Instituția este responsabilă atât de administrarea monumentelor de for public, în cadrul căreia se desfășoară activități legate de conservarea, restaurarea, protejarea, verificarea, inventarierea, evidența, întreținerea, amplasarea și punerea în valoare a patrimoniului monumental, cât și de administrarea monumentelor istorice pentru care CGMB a aprobat activități de întreținere, precum și de îmbogățirea zestrei patrimoniale cu noi monumente de for public.
București, 11.10.2021. Appraisal & Valuation SA (deținătorul brandului NAI Romania și unul dintre liderii pieței de evaluări, indicativ bursier APP), singura companie de evaluări listată la Bursă, anunță câștigarea prin licitație publică a contractului de evaluare a clădirilor aflate în patrimoniul cultural administrate de Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public. Contractul are o valoare de 582.399,7 lei (peste 117.000 de euro), fără TVA, și se va desfășura pe parcursul a 95 de zile.
„Dincolo de valoarea contractului și importanța sa pentru dezvoltarea companiei noastre, serviciile noastre de evaluare vor sprijini acțiunile Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public de promovarea a patrimoniul cultural care va crește atractivitatea Bucureștiului ca destinație turistică la nivel european și internațional. Astfel, noi, cei de la Appraisal & Valuation suntem cu adevărat mândri că munca și experiența noastră ajută în mod real la promovarea Bucureștiului prin metode noi, inovatoare, creative, folosind tehnologii digitale moderne. Compania noastră a fost selectată și datorită experienței dobândite în trecut în evaluarea clădirilor aflate în Patrimoniul național și a profesionalismului evaluatorilor noștri care predau întotdeauna rapoartele de evaluare în timpul promis. Experții noștri prezenți pe website-ul evaluari-arta.ro clasează periodic obiectele de artă în Patrimoniul Național Cultural participând la evaluările patrimoniilor de artă din cadrul unor instituții de renume precum: Muzeul Național Cotroceni, Banca Națională a României, Muzeul Național de Artă Contemporană al României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I’’, Muzeul Literaturii din Iași, Arhiepiscopia Tomisului sau Muzeu Național al Hărților și Cărții Vechi. Îi asigur pe investitorii noștri că mai avem și alte proiecte mari în lucru care vor susține creșterea companiei conform planurilor noastre ambițioase pe termen lung’’, a declarat Andrei Botiş, CEO Appraisal & Valuation SA.
În perioada ianuarie-martie 2022, Appraisal & Valuation SA a executat şi finalizat lucrările de reevaluare pentru contractul cu Hidroelectrica şi SSH Hidroserv privind reevaluarea imobilizărilor corporale din patrimoniul celor două companii la 31 decembrie 2021, valoarea contractului fiind de 574.900 de lei fără TVA.
Acțiunile Appraisal & Valuation SA sunt listate, sub simbolul APP, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (piața AeRO) a Bursei de Valori București. Compania a derulat un plasament privat de acțiuni, care s-a desfășurat cu succes. Plasamentul privat de acțiuni, precum și operațiunile referitoare listării la bursă au fost intermediate de broker-ul TradeVille.
Strategia Appraisal and Valuation SA de a performa pe piața de capital include atragerea în echipă a celor mai buni specialiști de pe piață, crearea unor divizii noi, achiziții de companii din același domeniu de activitate și arii conexe, precum și extinderea serviciilor și a platformelor digitale atât la nivel local, cât și internațional.
Despre Appraisal & Valuation SA
Fondată în 2010, Appraisal & Valuation SA este deținătorul brandului NAI Romania, fiind unul dintre liderii de piaţǎ pentru servicii de evaluǎri și în același timp, reprezentantul exclusiv al NAI Global în România şi Republica Moldova. NAI Global reprezintǎ o rețea de companii imobiliare comerciale independente și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii imobiliare comerciale din întreaga lume, formată din 5.000 de profesioniști și 375 de birouri în 55 de țări din întreaga lume.
Portofoliul de servicii al companiei cuprinde: evaluări imobiliare, evaluarea companiilor, evaluarea obiectelor de artă, a terenurilor agricole, a fermelor de producție, a halelor de depozitare și producție, microhidrocentrale, parcuri eoliene si fotovoltaice, precum și ale echipamentelor tehnice.
Appraisal & Valuation SA este membru corporativ al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați (ANEVAR), organizație profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizați care dobândesc această calitate, în condițiile legii.
Pentru informații suplimentare:
Ciprian Diaconu
e-mail: office@nairomania.ro